Archive for January 21st, 2011
Aproape linşaj
Hai să vedem dacă ghiciţi în ce loc din România, la orice oră din zi în intervalul 7-19, aveţi toate şansele să fiţi linşat sau să asistaţi la un linşaj. Cum? Aud? O nouă mineriadă?… Reconstituirea vechii mineriade?… Undeva împrejurul preşedintelui Iliescu?… La reduceri în supermarket când se dă scaunul din plastic cu 4 lei bucata?
Băi, serios, nu ştiu pe ce lume trăiţi, zău aşa. Cum adică unde? La spital sau la policlinică, fireşte. Ai intrat două secunde să o întrebi ceva pe doamna asistentă sau să laşi o adeverinţă? Cei zece pensionari te vor aştepta la ieşire în faţa uşii şi te vor trage de haine şi te vor înjura de mamă. Îţi vor spune de fiecare dată “Huo”. Eşti gravidă şi ai intrat în cabinet fiindcă pe uşă scrie că ai prioritate? Te vor aştepta 20 de pensionari buluc în faţa uşii, îţi vor spune “Huo” şi vor arunca în tine cu batistele din hîrtie pline de muci. Dacă vor avea la dispoziţie obiecte contondente de care se pot lipsi, cum ar fi un pix fără pastă, te vor ţinti fără jenă şi vor striga “Huo”. Cît timp ai stat în cabinet te-au făcut cu ou şi cu oţet, ţi-au înjurat mama, tata, fraţii, pruncul nenăscut şi te-au făcut “nesătulă” fiindcă, cu siguranţă, nimeni pe lume nu a mai stat în cabinetul acela vreodată atît cît ai făcut-o tu. Tu, pentru că aşa ai vrut tu.
Nu, nu relatez din postura omului care s-a trezit devreme să facă nişte analize şi era să asiste la UN linsaj; ci din postura omului care a observat îndelung, a suferit în tăcere, a strîns din dinţi şi nu a mai suportat ca, DE FIECARE DATĂ cînd merge la medicul de familie sau cu treburi în spital, să asiste la invariabilele scene cu “Huo” şi cu pumnii ridicaţi deasupra capului.
A, şi ştiţi unde se duc pensionarii şi doamnele şi domnii de vîrstă mijlocie din policlinică – duminica – cînd nu merg la policlinică? Păi merg la biserică, căci dînşii e credincioşi.
Re-blogged, 4 months ago
*
Visul acestei dimineţi: am dezgropat oscioare de copil şi căutam prin bucătărie nişte carne cu care să hrănesc oscioarele că le era foame. Vine Oana Lohan la mine şi îmi spune: întrucît în ultima vreme toate activităţile tale au avut la bază the revival of Mother Earth, te invit la mine acasă să croşetezi un articol Nola Hoop, alături de alte personagii. Mă scol eu din pat şi dau căutare pe Goagăl, după Nola Hoop, şi găsesc că e o formă de fitness care te face să arzi nu ştiu cîte sute de calorii pe oră. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-şa.
Re-blogged, 4 months ago
*
Instalaţie electrică improvizată la maternitate, în salonul de terapie intensivă pentru nou-născuţi prematur, cinci bebeluşi morţi, un sistem sanitar de căcat despre care toată lumea ştie că este de căcat. Cine plăteşte? O amărîtă de asistentă. Românie, să arzi, fă! Îţi meriţi soarta.
Re-blogged, 4 months ago
:o)
Pentru că nimic nu se compară cu faţa plictisită & politicoasă a unui om atunci cînd te apuci să-i povesteşti ce ai visat tu şi ce crezi că înseamnă.
Re-blogged, 5 months ago
Arta viselor II
Pentru mine există două tipuri de vise – visele fiinţei mistice sau ale supereroului, despre care am povestit mai jos, şi vise interpretabile, oarecum în juxtapunere cu viaţa reală, motivate într-un fel sau altul de aceasta.
Dacă despre visele fiinţei mistice am încercat să leg două-trei cuvinte mai jos şi nu mi-a ieşit altceva decît o copilărească încîlceală, dată fiind complexitatea subiectului şi datele lacunare, pentru că principala trăsătură constă în evaporarea acestora după trezire, sper să fac o treabă mai bună cu exprimarea asupra viselor de natură simplă, ce au loc nu în mod excepţional, ci seară de seară de seară…
Printre acestea se regăsesc coşmarurile, visele repetitive, precum şi visele frumoase, banale, scurte, lungi, vis în vis, vis în vis în vis în vis etc. Tot ceea ce visez şi îi pot găsi, la trezire sau cîteva zile mai tîrziu, un corespondent în realitate. Şi care, chiar dacă să zic că includ nişte superputeri de natură fizică sau stări ieşite din comun, nu aduc nimic din misticismul sau eleganţa mental-intelectuală a celeilalte categorii de visare.
Azi noapte am visat ceva oarecum ieşit din comun. Să se noteze că majoritatea viselor mele sînt ieşite din comun (dacă nu prin subiect, măcar prin consumul excesiv de energie din timpul somnului şi ulterior din timpul zilei), dar există o separare foarte clară între ele. Visele fiinţei mistice sînt rare, pe cînd cele cu corespondent în realitate – cotidiene. Iar acestea din urmă mă bîntuie oră de oră, uneori chiar până spre seară, afectîndu-mi mai mult sau mai puţin subtil activităţile de peste zi.
Începusem să povestesc visul din noaptea asta, că e încă proaspăt. Tocmai aflasem că tatăl meu era tatăl prietenei mele din copilarie şi invers – ea era fiica tatălui meu, ceea ce însemna că părinţii noştri ar fi călcat strîmb oarecum în aceeaşi perioadă pentru că avem aceeaşi vîrstă. Nu mă presa pe suflet foarte tare acest aspect al infidelităţii, cît faptul că mi se ascunsese identitatea tatălui meu de drept, faţă de care crescusem, culmea, doar la două etaje de bloc distanţă. Mi se părea că îmi fusese luat fără drept ceva ce era al meu şi pe care nu-l voi recupera niciodată, şi asta mi se părea tragic, deşi relaţia cu tatăl meu fusese una perfectă. Treptat au început să se facă legaturi (în vis) în mintea mea de genul: iată de ce am o înclinaţie pentru scris – pentru că el este “intelectual” – spre deosebire de părinţii mei, de ce sînt înaltă, de ce sînt slabă, pe scurt conformaţia fizică, brusc, capată o explicaţie care pînă atunci nu existase. Cît despre prietena mea – care în vis era prietena/iubita unui amic de-al meu – ei bine, acesta a început brusc să-şi manifeste nemulţumirea – că acum înţelege de unde nasul ei roşu şi buzele ei groase – în legătură cu care prietenii încercaseră de atîtea ori să-i deschidă ochii (ea n-are nici nas roşu nici buze groase în realitate, dar tatăl meu aş putea să zic că da). Peste toate astea plana întrebarea: acum ce facem? Ne prefacem că nu ştim nimic şi ne continuăm vieţile, sau facem schimb de ele?
După cum remarcam mai devreme, acesta e un vis cît se poate de banal. Dar la trezire rămîi cu o apăsare. Starea de frămîntare din timpul nopţii te domină încă. Să recunoaştem, nu e tocmai uşor să afli că părintele tău nu e părintele tău, că au existat infidelităţi în cuplul alor tăi, că ai statutul unui copil adoptat, că nu ştii cum ai fi crescut dacă l-ai fi avut pe “celălalt” ca tată.
Şi totuşi, de ce am visat asta? Pai, foarte simplu. Din două motive.
Primul, pentru că tragedia de la maternitatea Giuleşti m-a făcut să “anticipez” o posibilă situaţie în care identificările sunt făcute greşit şi, peste vreo douăzeci de ani, în mod accidental, să se afle adevărul. Cum că pruncul pe care l-au crescut X şi Y nu era de fapt al lor, pentru că acela pierise în incendiu. Iar copilul M să afle că mai are doi părinţi acolo undeva, care au trăit cu durere în suflet pentru că şi-au crezut pruncul mort (motivul pentru care mi-au trecut toate astea prin cap ar fi că ar constitui un material bunuţ pentru un roman, dar probabil s-a facut deja pe undeva prin tărîmurile Americii de Sud).
Al doilea motiv e că duminică am terminat de citit cartea “Două femei la Praga”, care are ca temă centrală adopţia sau “sentimentul adopţiei”, în care copiii, pentru a justifica relaţiile nefuncţionale cu unul sau ambii părinţi, devin tot mai siguri de faptul că au fost adoptaţi, deşi nu există nici o dovadă care să confirme asta. Poate vi s-a întîmplat şi vouă. Mie, cu siguranţă, DA. Cartea e faină şi o recomand, o să citez puţin din ea ca să fac o legătură cu textul meu după care închei.
[…] Sunt doar două tipuri de scriitori: cei care scriu cu convingerea că sunt bastarzi şi cei care scriu încrezători că sunt copii legitimi […] fără doar şi poate literatura bastardului trebuie să fie mai interesantă, pentru că bastardul – real ori închipuit, nu contează – pune realitatea sub semnul întrebării (ăştia nu sunt părinţii mei, lucrurile nu stau aşa cum mi s-a spus), or, ăsta e primul pas către modificarea ei.
Re-blogged, 5 months ago
Arta viselor I
De-a lungul ultimelor săptămîni în capul meu s-a instalat tot mai ferm convingerea că visele (şi aici vorbesc de ale mele, nu mă bag peste chestiile nocturne ale altora) reprezintă un fel de viaţă dublă a mea, dacă nu o viaţă trecută, acum repovestită – măcar o viaţă paralelă, total opusă celei de aici, din faţa computerului, cu cafeaua cu lapte în dreapta, picamerele sfredelind asfaltul şi odată cu el şi creierii mei, la 8 dimineaţa.
Deşi scepticismul mă caracterizează şi mi se pare aiurea să spun “iacă, m-am reîncarnat, crîmpeie din vieţile anterioare îmi dau tîrcoale aproape seara de seară”, înclin să cred foarte tare în asta. De fapt să nu fac o confuzie de termeni – a crede n-are legătură cu visele. E ca şi cum te-ai bate cu pumnul în piept că ştii ce conţine mîncarea X deşi esti legat la ochi şi n-ai nici papile gustative. E vorba mai degrabă despre ceea ce simţi, despre feelingurile care rămîn cuibărite în tine într-o viaţă normală, aproape mecanică, de zi cu zi, atunci cînd ai vise din astea “autobiografice” fantastice.
Da, atîta vreau să spun, că în vieţile mele nocturne am superputeri, sînt în acelaşi timp fiinţă mistică, precum şi cascadorul vieţii mele 🙂 Creez lumi fabuloase, posed o asemenea erudiţie încît la sculare zeii aruncă asupra mea un descîntec pentru a lăsa la porţile lumii lor superputerile mele, departe de planeţica asta mică şi neîncrezătoare. Totul e la scară atît de grandioasă încît, dacă aş lua cu mine o mică parte şi aş căra-o ca o furnicuţă pe tărîmaşul ăsta trivial, ne-ar copleşi. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii! Şi nu ucid, cu mintea, tainele!
Re-blogged, 5 months ago
*
Mi-am visat din nou corpul invadat de ace de cusut şi bolduri. Mâinile şi gura. Era întuneric şi căutam la un ciob de oglindă să mi le scot pe cele de pe faţă, care erau foarte subţiri. Mai scurte sau mai lungi. Unele intrate de tot pe sub piele. De fiecare dată când credeam că am reuşit să mă curăţ de tot, acele reapăreau, mai numeroase. De departe cel mai dureros vis repetitiv.
Re-blogged, 5 months ago
*
În Tulcea am întâlnit pisica polară. Tunsă scurt, de culoarea unui husky siberian cu blană argintie. Dacă aş fi privit-o în ochi, sigur i-ar fi avut albaştri-gri.
Re-blogged, 6 months ago
Miri Bratu 